„Raze de lumină și har din inima mea către inima ta”

- pentru elevii cu CES din clasele 0-X, CAER 1092 -

„Copilul este…o floare deschisă luminii, este un îndemn la simplitate și frumusețe.
În el vorbește frântura de cer dată omului odată cu începutul.” Ernest Bernea

Ediția a IV-a, 2018 - calendarul activităților și înscrieri
Regulamentul de organizare al concursului

 Proiectul Școlii Gimnaziale Speciale „Constantin Păunescu” Iași, intitulat „Raze de lumină și de har din inima mea către inima ta”, s-a lansat în 2013, la inițiativa nobilă a unui dascăl cu suflet mare – profesor de religie, Cristina Negru – care a avut inspirația acestui concept, prin care copiii cu cerințe educaționale speciale din întreg județul să aibă posibilitatea exprimării talentului și abilităților artistice într-o frumoasă celebrare a tradiției și moralei creștine.



 Încă de la prima ediție care a avut loc în luna mai a anului 2013, proiectul „Raze de lumină…” s-a bucurat de un real succes dovedit prin participarea numeroasă și prin bucuria nemărginită a copiilor care au luat parte la acest eveniment. A fost un semn că școala noastră și elevii speciali au nevoie de un astfel de concurs care îmbină valorile creștine cu expresia artistică, spiritul de competiție cu spiritul de echipă și cu o sinceră dăruire și implicare a fiecărui membru sau participant. Această coeziune a făcut ca, de la an la an, proiectul să crească, să atragă tot mai mulți parteneri, ajungând în acest an, la cea de-a IV-a ediție în care este cuprins în Calendarul Activităților Educative Regionale și Interjudețene.

 Mulțumim tuturor partenerilor și colegilor din județele participante care, prin efortul, susținerea și implicarea lor, au ales să fie mesageri ai luminii și harului care să se reverse în sufletele copiilor!

profesor de psihopedagogie specială, Monica Macovei
profesor de religie, preot Bogdan Andrei Mocanu

Linkuri media despre „Raze de lumină…”

http://ziarullumina.ro/raze-de-lumina-si-har-din-inima-mea-catre-inima-ta-112947.html
https://doxologia.ro/educatie/eveniment/raze-de-lumina-har-din-inima-mea-catre-inima-ta