Școala noastră a fost înfiinţată la 28 noiembrie 1957 şi își începe activitatea cu 50 de elevi în imobilul din strada Sărăriei nr.18, Iaşi.

  • În februarie 1958, se transferă în localul Şcolii Metalurgice, urmând ca, în septembrie 1958, să obţină un nou local, în fosta Casa Başotă.
  • Din toamna anului 1959, şcoala se extinde cu alte doua imobile pentru internat, cantină şi bucătarie, în strada Roşcani nr. 5. La 1 februarie 1970, primeşte actualul local din bulevardul C.A.Rosetti, nr.11-15, având în acel moment 18 săli de clasă.
  • În perioada 1973-1974, extinderea continuă prin darea în folosinţă a încă a unui local în strada Brânduşa. Tot în acea perioadă, se reorganizează instituţia transformându-se în Școala ajutătoare cu casă de copii. Numărul elevilor înregistrează o importantă creştere, ajungând în 1980 la 613, fapt care conduce la înfiinţarea grupelor de grădiniţă şi, în 1981, al internatului şcolii.
  • În noiembrie 1998, denumirea instituţiei devine Şcoala Specială cu Casă de Copii, urmând ca, doi ani mai târziu, să capete denumirea de Şcoala Specială „Constantin Păunescu” Iaşi, în memoria marelui profesor, specialist în psihopedagogie specială.
  • Din perioada 2004-2009, oferta educaţională a şcolii se lărgeşte prin înfiinţarea şcolii de arte şi meserii, pentru profesionalizarea elevilor cu dizabilităţi, cu două profiluri: lucrător în tricotaje-confecţii şi lucrător poligraf - ultimul profil fiind unic în sistemul de profesionalizare normal şi special ieşean. 
  • Din anul şcolar 2008-2009, având în vedere egalitatea de şanse în educaţie au fost înfiinţate clase speciale pentru copii cu tulburări din spectrul autist (TSA).
  • În septembrie 2012, denumirea şcolii devine Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" Iaşi.

Intervenţia şi asistenţa psihopedagogică în echipă, prin trasee educaţionale personalizate, constituie strategia de bază a demersurilor educaţionale şi terapeutic-recuperatorii.

Suntem singura instituţie de profil din municipiul Iași și instituţie de practică pedagogică pentru studenţii universităţilor ieşene cu profil socio-psiho-pedagogic.

La nivelul judeţului Iaşi, şcoala noastră asigură servicii specializate pentru elevii cu dificultăţi în învăţare integraţi în învăţământul public, în vederea oferirii de şanse egale de educaţie şi formare.

Experienţa profesională în evaluare şi intervenţie individuală, precum și faptul că toate cadrele didactice sunt specializate în educația specială a copiilor cu deficiențe grave, severe, profunde și asociate, dar și în recuperarea specifică a copiilor cu tulburări din spectrul autist, au contribuit la creșterea numărului de preșcolari și elevi ai școlii, precum și la consolidarea relației cu părinții elevilor și integrat comității ieșene.

Pentru viitor, Şcoala Gimnazială Specială “Constantin Păunescu” Iaşi îşi propune diversificarea şi extinderea ofertei educaţionale, a serviciilor specializate, precum şi dezvoltarea de relații parteneriale cu instituții, organizații guvernamentale și non-guvernamentale, cu toți factorii educaționali preocupați de instruirea, recuperarea, dezvoltarea și integrarea socială a copiilor cu dizabilități, din spațiul educațional local, național și internațional.